Categories
Informații Generale

In data de 29.08.2024 Ghidul de finantare Casa Verde 2024 a fost publicat pe https://www.mmediu.ro/categorie/proiecte-de-acte-normative/41 si se afla in dezbatere publica timp de 10 zile lucratoare, respectiv pana la data de 12.09.2024.

Noul Program vine cu noutatea includerii si a unui sistem de stocare impreuna cu sistemul fotovoltaic instalat. Cuantumul finantarii a crescut la 30000 lei, iar aportul propriu va fi de minim 3000 lei. Nu se va putea beneficia de finantare doar pentru sistemul de stocare sau doar pentru sistemul fotovoltaic, iar pentru imobilele care au beneficiat deja de finantare nu se va mai putea depune alta cerere.

Redam mai jos continutul documentului:

GHID DE FINANȚARE din 2024

a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua naţională

Capitolul I

                                                                           Dispoziţii generale                                 

Articolul 1

Rolul ghidului de finanţare

(1) Ghidul de finanţare a programului, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale referitoare la derularea Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua naţională, denumit în continuare program.

(2) Ghidul conține dispoziții privind:

a)obiectul, scopul, obiectivul şi indicatorul de performanţă al programului;

b)condiţiile și  metodologia de validare a instalatorului;

c)eligibilitatea solicitantului, a proiectului propus şi a cheltuielilor acestuia;

d)înscrierea în aplicaţie şi selectarea unui instalator validat;

e)implementarea şi monitorizarea proiectului.

Articolul 2

Obiectul, scopul, obiectivul programului şi indicatorul de performanţă

(1) Obiectul programului constă în finanţarea achiziționării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, în vederea producerii energiei electrice şi utilizării acesteia de către consumatorii racordați la rețeaua naţională de distribuție a energiei electrice, precum și achiziționării instalațiilor de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile.

(2) Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, stocării şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional.

(3) Obiectivul programului constă în creşterea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile și a cantității de energie electrică produsă din surse regenerabile.

(4) Indicatorul de performanţă al programului (I) îl reprezintă cantitatea totală de gaze cu efect de seră (kg CO_2) redusă, prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, calculată pe toată perioada de monitorizare a proiectului, astfel:

I = Σ^n_i=1 E_i x f,

unde:

f = factor emisie CO_2 (0,21337 kg CO_2/kWh conform raportului ANRE/2020);

n = numărul de sisteme de panouri fotovoltaice instalate;

E = energia electrică produsă de un sistem de panouri fotovoltaice (kWh).

Articolul 3

Caracterul programului şi aria geografică de aplicare

Programul are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional.

Articolul 4

Sursa de finanţare pentru derularea programului

Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

Articolul 5

Solicitanţi eligibili şi cuantumul finanţării

(1) Este eligibil în cadrul programului solicitantul:

a)persoană fizică;

b)unitate de cult, pentru clădirea care are ca destinaţie spațiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinaţie spațiu în care se celebrează slujbele religioase şi se desfășoară activităţile religioase.

(2) Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile, sub condiţia suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 3.000 de lei.

(3) AFM nu acordă finanțare numai pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, ori numai pentru achiziționarea și montarea unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile.

(4) Valoarea sumelor acordate cu titlul de finanțare de AFM se evidențiază de către instalatorul validat pe factura fiscală, diferența până la valoarea totală a facturii suportându-se de către beneficiar din surse financiare proprii.

(5) În sensul prezentului ghid, unitatea de cult eligibilă este cea mai mică^1 unitate administrativă de cult cu personalitate juridică, aferentă fiecăreia dintre cele 18 culte recunoscute la nivel naţional, astfel cum este definită prin statutul propriu al cultului.

^1 În cazul Bisericii Ortodoxe Române, unitatea de cult este parohia. Persoane eligibile sunt unitățile corespondente parohiei pentru celelalte culte recunoscute la nivel naţional.

Articolul 6

Cheltuieli eligibile în cadrul programului

(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

a)cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;

b) cheltuieli cu achiziția instalației de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile;

c)cheltuielile cu extinderea sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;

d) cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemelor/instalațiilor prevăzute la lit. a)-c);

e)TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

(2) Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanţării de către AFM, pentru persoana fizică, şi după semnarea contractului de finanţare, pentru unitatea de cult.

(3) În situaţia în care AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se finanţează/nu se plătesc/se recuperează de la beneficiar sau de la instalatorul validat, după caz, în funcţie de persoana culpabilă.

(4) Valoarea finanțării aprobate nu se poate suplimenta, beneficiarul fiind obligat să asigure din surse proprii finalizarea investiţiei.

Articolul 7

Definiţii şi acronime

(1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:

a)analiza documentelor – procesul prin care se verifică eligibilitatea solicitantului și a proiectului propus spre finanțare, în baza documentelor încărcate în aplicația informatică;

b)aplicaţie informatică – software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către AFM, prin intermediul căruia este gestionat programul, denumit în cuprinsul ghidului aplicaţie;

c)beneficiar – solicitantul persoană fizică căruia i-a fost aprobată finanțarea de AFM sau solicitantul unitate de cult care a încheiat contract de finanţare;

d)cerere de decontare – solicitare a instalatorului validat adresată AFM, în baza căreia se verifică și se plătește contravaloarea cheltuielilor eligibile; modelul cererii de decontare este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul ghid;

e)cerere de validare – solicitare completată şi încărcată în aplicaţie, în cadrul sesiunii de validare, de către instalator, în vederea acceptării în program, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ghid;

f)certificat de racordare – document emis de către operatorul de rețea în vederea punerii sub tensiune a instalațiilor electrice de la locul de consum şi/sau de producere şi a utilizării rețelei, care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în avizul tehnic de racordare valabil, conform Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

g)cheltuieli eligibile – cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse şi/sau lucrări necesare implementării proiectului şi care pot fi finanţate de AFM;

h)contract de finanţare – contractul încheiat între solicitantul aprobat unitate de cult şi AFM, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ghid;

i)contract de participare în vederea decontării – contractul încheiat între instalator şi AFM, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ghid, denumit în continuare contract de participare;

j)contribuţie proprie – suma de 3.000 de lei susţinută în mod obligatoriu de către beneficiar din surse proprii pentru achiziționarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile;

k)curent (electric) alternativ – curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este inversată la intervale egale (ciclice);

l)curent (electric) continuu – curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este într-un singur sens;

m)instalator – operatorul economic specializat care comercializează şi instalează sistemele de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice;

n)instalator validat – instalatorul care are încheiat contract de participare în vederea decontării şi a constituit garanţia în favoarea AFM;

o) instalație de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile – un subset de sisteme de stocare a energiei care foloseşte o soluţie electrochimică, destinat captării energiei electrice produse din surse regenerabile şi stocării acesteia pentru utilizarea ulterioară şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, denumit în cuprinsul ghidului instalație de stocare;

p)invertor – dispozitiv care permite transformarea curentului continuu produs de sistemul de panouri fotovoltaice în curent alternativ;

q)panou (modul) solar fotovoltaic – blocul constructiv de bază al unui sistem de panouri fotovoltaice, constituit dintr-un număr de celule solare fotovoltaice interconectate;

r)procedură de analiză – documentul aprobat prin dispoziţie a preşedintelui AFM, care stabileşte modalitatea de verificare de către instalatori a documentelor încărcate de solicitanţi în aplicaţie;

s)putere de vârf – peak power – reprezintă puterea de ieşire a unei celule fotovoltaice/modul fotovoltaic la temperaturi de operare de 25ºC în plină lumină (iradiere) solară de 1.000 waţi pe metru pătrat [într-o zi senină, cu soarele sus şi celulele fotovoltaice (fotoelectrice) îndreptate cu faţa direct spre soare, incidentă razelor perpendicular] – unitatea de măsură – Wp (watt peak);

ș)putere electrică (P) – puterea electrică (P = măsurată în watt) este produsul dintre tensiunea curentului electric (U – măsurată în volţi) şi intensitatea curentului electric (I = măsurată în amperi);

t)sistem de panouri fotovoltaice – complex de instalaţii, echipamente şi elemente noi, care împreună sunt destinate producerii de energie electrică utilizând energia solară, care nu a mai fost utilizat, iar părţile componente nu au mai fost folosite; componentele principale ale acestuia sunt: panourile fotovoltaice, instalația de stocare, invertorul/invertoarele, structura de susţinere a sistemului, tabloul electric curent continuu/curent alternativ, instalaţia de legare la pământ, sistemul de protecţie contra descărcărilor atmosferice și smartmeter;

ț) sesiune de finanțare – perioadă de timp înăuntrul căreia se derulează etapele programului prevăzute la art. 8, în limita sumelor alocate în bugetul Fondului pentru mediu; în cursul unui an calendaristic pot fi demarate mai multe sesiuni de finanțare;

u) momentul înscrierii în program – momentul încărcării în aplicația informatică a documentelor prevăzute la art. 19 din prezentul ghid de către solicitantul de finanțare;

(2) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:

a)termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel.

b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

(3) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:

a)AFM – Administraţia Fondului pentru Mediu;

b)ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

c)TVA – taxa pe valoarea adăugată.

Articolul 8

Etapele programului

(1) Etapele programului sunt următoarele:

a)publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;

b)aprobarea instalatorilor;

c)încheierea contractelor de participare;

d)depunerea garanţiei de către instalatorii cu care a fost încheiat contract de participare;

e)publicarea listei instalatorilor validaţi;

f)publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de înscriere a solicitanţilor;

g)încărcarea în aplicaţie a documentelor obligatoriu a fi depuse, prevăzute la art. 19, de către solicitanţi, şi rezervarea sumelor aferente finanţării prin înscrierea în aplicaţie, etapă care poate fi derulată în paralel cu acţiunile menţionate la lit. b)-e);

h)selectarea de către solicitanţi a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;

i)analiza documentelor încărcate de solicitanţi, de către instalatorul selectat;

j)aprobarea/respingerea/refuzul solicitanţilor de către instalator, prin intermediul aplicaţiei;

k)aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanţilor, în baza listelor generate de aplicaţie;

l) analiza și soluționarea contestațiilor transmise de solicitanţii de finanțare;

m)semnarea contractelor de finanţare de către unităţile de cult, generate prin intermediul aplicaţiei;

n)implementarea proiectului;

o) verificarea cheltuielilor eligibile și virarea contravalorii acestora, în baza cererilor de decontare depuse de instalatorii validaţi;

p)verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilităţii, efectuată de către instalatori, prin eşantion;

q)monitorizarea beneficiarilor.

(2) În cadrul unei sesiuni de finanțare, AFM poate stabili eliminarea etapelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).

Articolul 9

Reguli generale privind gestionarea informaţiilor

(1) Pentru derularea programului, prin dispoziţia preşedintelui AFM, se aprobă:

a)sesiunile de desfăşurare a programului şi sumele alocate la nivelul acestora cu titlul de finanțare, care se publică pe pagina de internet a AFM;

b)structurile/comisiile AFM care vor fi implicate în derularea programului;

c)grile de evaluare, proceduri de lucru, instrucţiuni şi/sau alte documente interne ale AFM, inclusiv pentru îndeplinirea de sarcini şi realizarea anumitor activităţi în cadrul programului.

(2) Informaţiile necesare desfăşurării programului, sumele alocate cu titlul de finanţare şi documentele relevante se gestionează prin intermediul aplicaţiei, precum şi prin alte modalităţi stabilite de către AFM şi comunicate terţilor.

(3) AFM poate externaliza sau coopta personal din alte instituţii publice sau autorităţi publice centrale, cu aprobarea conducătorilor acestora, pentru îndeplinirea următoarelor activităţi:

a)analiza dosarelor de validare;

b)verificarea eligibilităţii beneficiarilor, conform art. 8 alin. (1) lit. p).

                                                                            Capitolul II

Procesul de analiză, aprobare, soluționare contestații, contractare, implementare şi monitorizare în cadrul programului

SUBCAPITOLUL I

Validarea instalatorilor și încheierea contractelor de participare și publicarea listei acestora

Secţiunea 1

Validarea instalatorilor

Articolul 10

Criterii de eligibilitate pentru validarea instalatorului

Este eligibil pentru a participa în cadrul programului instalatorul care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

a)este operator economic cu personalitate juridică română;

b)are ca obiect de activitate autorizat lucrări de instalaţii electrice, conform CAEN rev. 2, cod 4321;

c)are deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului”;

d)nu este sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, nu are suspendate/restricționate activităţile economice sau nu se află în situaţii similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere, inclusiv închidere operațională, nu se află sub administrare specială; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară;

e)nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;

f)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;

g)nu este înregistrat cu fapte sancționate de legislaţia financiară;

h)deţine atestat ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B, aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare; în situaţia în care instalatorul este atestat în altă ţară din Uniunea Europeană, deţine document de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare;

i)a executat lucrări de instalare sau a prestat servicii de întreţinere/mentenanţă a sistemelor de panouri fotovoltaice;

j)are personal angajat în funcţia de instalator pentru sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103) şi inginer profil electric (cod COR 2151);

k)se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;

l)se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin prezentul ghid de finanţare;

m)se angajează că va analiza documentele solicitanţilor, respectând procedura definită la art. 7 alin. (1) lit. r);

n)se angajează că va constitui garanţia conform art. 15, ulterior perfectării contractului de participare.

Articolul 11

Conţinutul dosarului de validare

(1) Dosarul de validare a instalatorului trebuie să cuprindă următoarele documente:

a)cererea de validare a instalatorului, completată integral prin tehnoredactare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ghid, semnată cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE de către reprezentantul legal sau de către o altă persoană împuternicită;

b) împuternicire, în situația în care cererea de validare este semnată de o persoană împuternicită de reprezentantul legal;

c)actul de identitate al reprezentantul legal/persoanei împuternicite;

d)certificatul constatator/furnizare informaţii emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social instalatorul, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare; se acceptă şi formatul electronic al certificatului constatator emis de Serviciul INFOCERT;

e)certificatul de cazier fiscal emis pe numele instalatorului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 30 de zile la data încărcării dosarului de validare;

f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele instalatorului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 30 de zile la data încărcării dosarului de validare;

g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele instalatorului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul instalatorul, nu mai vechi de 30 de zile la data încărcării dosarului de validare;

h)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele instalatorului de către AFM, nu mai vechi de 30 de zile la data încărcării dosarului de validare, sau declaraţia pe propria răspundere în care instalatorul va menționa că şi-a îndeplinit toate obligaţiile la Fondul pentru mediu, respectiv a depus toate declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu şi nu are sume datorate la data încărcării dosarului de validare; declaraţia va fi dată sub sancţiunea prevederilor penale privind falsul în declaraţii şi va fi asumată prin semnătură electronică de către reprezentantul legal;

i)documentul doveditor al deschiderii contului 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului“;

j)atestatul emis de ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B, în termen de valabilitate la data încărcării dosarului de validare; în situaţia în care instalatorul este atestat în altă ţară din Uniunea Europeană, documentul de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data încărcării dosarului de validare;

k)contractul de execuţie și procesul-verbal de recepţie din care să rezulte executarea lucrărilor de instalare sau prestarea serviciilor de întreţinere/mentenanţă a sistemelor de panouri fotovoltaice, semnate de beneficiarii lucrărilor/serviciilor respective;

l)raport per salariat extras din REVISAL de unde să rezulte că are personal angajat specializat în instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103 – REVISAL) şi inginer profil electric (cod COR 2151 – REVISAL), semnat olograf sau electronic de către reprezentantul legal al instalatorului care solicită validarea sau împuternicitul acestuia.

(2) Înscrierea instalatorilor în program şi transmiterea documentelor în vederea validării se fac prin intermediul aplicaţiei, pusă la dispoziţia acestora pe pagina de internet a AFM.

Articolul 12

Aprobarea cererii de validare

(1) AFM verifică cererea de validare şi celelalte documente prevăzute la art. 11 alin. (1), analizează dacă acestea sunt conforme cu prevederile prezentului ghid şi selectează instalatorul în vederea aprobării.

(2) În situaţia în care se constată că nu au fost încărcate toate documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) sau acestea sunt neconforme, incomplete, ilizibile sau nu conţin toate elementele prevăzute în prezentul ghid, instalatorul va fi notificat o singură dată, în vederea completării/clarificării/remedierii situaţiei.

(3) Notificarea și transmiterea documentelor prevăzute la alin. (2) se vor efectua prin intermediul aplicației.

(4) Atrage respingerea cererii de validare neprezentarea în termen de 5 zile a documentelor solicitate conform alin. (2) ori prezentarea de completări/clarificări/remedieri incomplete sau care nu au atestat eligibilitatea instalatorului. Documentele solicitate conform alin. (2) vor atesta eligibilitatea instalatorului la data depunerii dosarului de validare sau la data transmiterii acestora.

(5) AFM aprobă lista instalatorilor propuşi în vederea validării şi lista instalatorilor propuşi spre respingere.

(6) Listele menţionate la alin. (5) se publică pe pagina de internet a AFM.

Secţiunea a 2-a

Articolul 13

Contestarea rezultatului procesului de validare

(1) Instalatorul al cărui dosar de validare a fost respins poate depune contestaţie împotriva rezultatului procesului de validare.

(2) Contestaţia se transmite la AFM în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor, respectiv de la data publicării pe pagina de internet a AFM a listei instalatorilor respinşi.

(3) Contestaţia va fi semnată cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE şi va cuprinde, cel puțin, numele şi prenumele reprezentantului legal, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă.

(4) Împotriva deciziei de soluţionare a contestaţie, solicitantul poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Secţiunea a 3-a

Încheierea contractelor de participare cu instalatorii şi publicarea listei acestora

Articolul 14

Contractul de participare în vederea decontării

(1) AFM pune la dispoziţia instalatorilor aprobaţi, prin intermediul aplicaţiei, contractele de participare.

(2) În termen de 10 zile de la data aprobării, instalatorii le vor semna cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE şi le vor transmite AFM utilizând mijloacele electronice.

(3) Netransmiterea contractului semnat în termenul prevăzut la alin. (2) conduce la pierderea dreptului de a-l semna.

(4) Contractul poate fi semnat şi de către împuternicitul reprezentantului legal al instalatorului, caz în care se va prezenta actul de identitate şi împuternicirea notarială.

(5) Modelul contractului de participare în vederea decontării este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ghid.

(6) Până la momentul perfectării contractului de participare, AFM are dreptul să modifice şi/sau să completeze modelul de contract, ulterior orice modificare şi/sau completare realizându-se cu acordul ambelor părţi, exprimat în scris, prin act adiţional.

(7) Contractul de participare intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părţi şi este valabil până la expirarea tuturor perioadelor de monitorizare aferente sistemelor instalate.

(8) La data semnării contractului de participare, AFM comunică instalatorului procedura de analiză, menţionată la art. 7 alin. (1) lit. r).

(9) Ulterior încheierii contractului de participare, în termen de 5 zile, instalatorul transmite AFM dovada constituirii garanţiei, în original, conform prevederilor art. 15. În cazul neprezentării acesteia, contractul de participare devine nul.

(10) Lista instalatorilor care au încheiat contracte de participare cu AFM şi care au prezentat garanţia conform prevederilor art. 15 se publică pe pagina de internet a AFM.

Articolul 15

Garanţia

(1) Garanţia menţionată la art. 14 alin. (9) este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o instituţie bancară sau o instituţie nebancară autorizată de Banca Naţională a României se obligă, la solicitarea instalatorului validat şi în considerarea contractului de participare, să plătească valoarea acesteia către AFM în situaţia în care instalatorul nu execută sau execută necorespunzător obligaţiile asumate prin contractul de participare.

(2) Garanţia se poate constitui prin:

a)depozit colateral;

b)instrument de garantare emis în condiţiile legii, astfel:

(i) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit bancară din România

(ii) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie financiară nebancară din România

(iii) asigurare de garanţii emisă:

– fie de o societate de asigurare care deţine autorizaţie de funcţionare emisă în România şi/sau care este înscrisă în registrele publicate pe pagina de internet a Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;

– fie de o societate de asigurare din state terţe printr-o sucursală autorizată în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(3) Garanţia trebuie să fie irevocabilă şi să se execute necondiţionat, respectiv la prima solicitare a AFM, însoţită de o declaraţie cu privire la culpa instalatorului.

(4) Cuantumul garanţiei este de 200.000 lei.

(5) Garanţia va fi emisă în favoarea AFM, pentru contractul de participare încheiat în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, pentru o durată de 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire, la solicitarea AFM.

(6) În situaţia în care se constată că unul dintre beneficiari nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin ghid şi detaliate în procedura de analiză prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. r) şi au fost decontate cheltuieli în mod necuvenit, AFM reţine din garanţia constituită sumele decontate, la care se adaugă dobânda calculată pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea sumelor. AFM poate decide reținerea din garanția constituită și în alte situații de culpă, constatate conform contractului de participare.

(7) Returnarea/Eliberarea garanţiei se face după finalizarea verificării de către AFM a eşantionului de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice finanţate fiecărui instalator.

(8) Garanţia va cuprinde cel puţin prevederile menţionate la alin. (1)-(6).

(9) AFM poate solicita clarificări cu privire la garanția transmisă.

SUBCAPITOLUL II

Criterii de eligibilitate și procesul de înscriere a solicitanților

Articolul 16

Criterii de eligibilitate a solicitantului în vederea obţinerii finanţării

(1) Beneficiază de finanţare solicitantul persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a)este persoană fizică cu domiciliul sau rezidența permanentă în România;

b)nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

c)domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;

d)este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;

e)imobilul pe care se implementează proiectul:

  1. nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, potrivit extrasului de carte funciară;
  2. destinaţia construcţiei este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc, potrivit extrasului de carte funciară;
  3. nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit extrasului de carte funciară;
  4. nu este înregistrat ca sediu sau punct de lucru al unei entități care desfăşoară activităţi economice; poate fi eligibil solicitantul care prezintă dovada contorizării separate sau adresă de la instituțiile abilitate conform căreia la respectiva adresă nu se desfășoară activități economice;

f)nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente;

g) nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/devălmaşii care a/au mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare.

(2) Beneficiază de finanţare solicitantul unitate de cult care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a)nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

b) nu este eligibil solicitantul care a mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare.

(3)Solicitanţii prevăzuți la alin. (1) şi (2) completează şi îşi asumă în aplicaţie declaraţiile prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul ghid.

Articolul 17

Criterii de eligibilitate a proiectului şi cerinţe tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice

(1) Este eligibil proiectul care are ca scop:

a) realizarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice pentru consum propriu, surplusul de energie fiind preluat în reţeaua naţională de distribuţie;

b) extinderea unui sistem de panouri fotovoltaice.

(2) Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

(3) Este eligibil proiectul ale cărui componente sunt noi.

(4) Prin program se finanţează instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3 kW.

(5) Sistemul de panouri fotovoltaice va avea următoarele componente principale:

a)panouri fotovoltaice – cu o putere însumată instalată de minimum 3 kW;

b)instalația de stocare;

c)invertor/invertoare (inclusiv invertor hibrid și microinvertoare) – putere instalată – minimum 3,0 kW;

d)structura de susţinere a sistemului – capabilă să susţină tot sistemul şi adaptată zonei unde va fi instalată;

e)tablou electric curent continuu/curent alternativ – pentru racordul la instalaţia existentă;

f)instalaţia de legare la pământ, opțional, în cazul în care construcția nu are împământare;

g)sistemul de protecţie contra descărcărilor atmosferice, opțional, în cazul în care construcția nu are prevăzut;

h) smartmeter, opțional, dacă funcția acestuia nu este preluată de invertor.

(6) Sistemul de panouri va asigura, prin unul sau mai multe componente ale sale, următoarele funcţionalităţi:

a)stocarea informaţiilor privind cantitatea de energie electrică produsă, pe o perioadă de cel puţin 1 an de la data emiterii certificatului de racordare;

b)colectarea de la distanţă a informaţiilor prevăzute la lit. a), precum şi transmiterea acestora printr-un sistem de comunicare open source;

c)compatibilitatea cu orice sistem de management liber care va prelua datele transmise via un procesator de date de tip API, identificând datele după un serial din teren către o bază de date ce permite un număr ridicat de operaţiuni de interogare pe secundă pentru a face faţă cerinţelor de raportare automată şi manuală.

(7) Componentele sistemului de panouri fotovoltaice vor fi certificate de un organism acreditat în conformitate cu SREN/ISO 17065.

(8) Componentele sistemului de panouri fotovoltaice vor respecta următoarele condiţii minime:

a)panourile fotovoltaice trebuie:

– să respecte standardele obligatorii – SREN/IEC 61215 şi SREN/IEC 61730;

– să aibă garanţie privind deprecierea puterii – peste 90% în 10 ani şi peste 80% în 25 de ani;

b)invertorul trebuie să respecte standardul obligatoriu – SREN/IEC 62109.

Articolul 18

Etapele înscrierii

(1) AFM demarează sesiunea de înscriere a solicitanţilor în aplicaţie la data menţionată în dispoziţia preşedintelui AFM.

(2) Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute la art. 19.

(3) Înscrierea solicitantului în program se consideră finalizată în momentul în care a fost îndeplinită cerinţa prevăzută la alin. (2) şi aplicaţia a generat un număr de înregistrare.

(4) Aplicația nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitant.

(5) Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil.

Articolul 19

Documente obligatoriu a fi încărcate de solicitant în vederea aprobării

(1) Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt:

a)actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;

b)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

c)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

d)extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; nu vor fi admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”. Extrasele de carte funciară pot fi obţinute de solicitant şi în format electronic;

e)copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

(2) Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicaţie sunt:

a)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

b)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;

c)extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; nu vor fi admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”. Extrasele de carte funciară pot fi obţinute de solicitant şi în format electronic.

(3) Documentele prevăzute la alin. (1) și (2) emise în format electronic, vor fi încărcate de solicitanți în aplicația informatică în același format în care au fost eliberate de autoritățile/instituțiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scan/imagine după documentul emis în format electronic.

(4) Documentele transmise vor atesta îndeplinirea criteriilor de eligibilitate la momentul înscrierii în aplicație.

(5) În măsura în care din documentele obligatoriu a fi încărcate nu se poate stabili cu certitudine eligibilitatea solicitantului ori a proiectului în raport cu momentul înscrierii în program, instalatorul validat are posibilitatea de a solicita clarificări, o singură dată, astfel:

a) completarea paginilor lipsă ale documentelor încărcate;

b) reîncărcarea documentelor emise online în forma autentică, astfel cum au fost transmise solicitantului de autoritățile/instituțiile emitente;

c) încărcarea unor documente care să clarifice eligibilitatea solicitantului.

(6) Instalatorul transmite solicitantului cererea de clarificare prin intermediul aplicației.

(7) Solicitantul încarcă în aplicație răspunsul în maximum 10 zile de la cererea prevăzută la alin. (6).

(8) Atrage respingerea solicitantului:

a) lipsa unui document obligatoriu dintre cele prevăzute la alin. (1) și (2);

b) ieşirea din perioada de valabilitate a unui document dintre cele prevăzute la alin. (1) și (2);

c) neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate;

d) netransmiterea clarificărilor conform alin. (5);

e) netransmiterea clarificărilor în condițiile prevăzute la alin. (7).

SUBCAPITOLUL III

Aprobarea finanţării şi respingerea proiectelor

Articolul 20

Termene și condiții

(1) În termen de maximum 90 de zile de la data publicării de către AFM a listei prevăzute la art. 14 alin. (10) se parcurg următoarele etape:

a)selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;

b)efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant.

c)aprobarea/respingerea/refuzul de către instalator a solicitanţilor.

(2) Se consideră că a renunțat la finanțare solicitantul care nu selectează un instalator validat înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1), la expirarea căruia pierde rezervarea finanțării.

(3) În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, cu condiția încadrării în cele 90 de zile prevăzute la alin. (1), instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză, şi selectează în aplicaţie propunerea de:

a) aprobare a solicitanţilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite prin prezentul ghid;

b) respingere a solicitanților care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (8);

c) refuzul de instalare a sistemului de panouri fotovoltaice, după caz.

(4) Instalatorul este exonerat de orice răspundere privind imposibilitatea finalizării procesului de analiză, în situația în care selectarea acestuia se realizează înăuntrul celor 29 de zile calculate până la expirarea perioadei prevăzute la alin. (1).

Articolul 21

Aprobarea finanţării

(1) Ca urmare a analizei efectuate, înăuntrul termenului de 90 de zile prevăzut la art. 20 alin. (1), instalatorul selectează și propune pentru aprobare, în aplicație, solicitanții și proiectele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în ghidul de finanțare.

(2) AFM generează prin intermediul aplicaţiei lista cuprinzând proiectele solicitanţilor propuși spre aprobare.

(3) Comitetul director al AFM avizează lista proiectelor prevăzute la alin. (2) şi le propune spre aprobare Comitetului de avizare.

(4) Comitetul de avizare aprobă proiectele selectate pentru finanţare.

(5) AFM publică pe pagina de internet lista solicitanţilor aprobaţi.

(6) Pentru solicitantul unitate de cult, aplicaţia va genera contractul de finanţare, în vederea semnării de către aceasta.

(7) AFM nu încheie contract de finanţare cu beneficiarul persoană fizică, iar finanţarea proiectelor se realizează în baza aprobării Comitetului de avizare, potrivit alin. (4).

(8) În cazul decesului solicitantului de finanțare intervenit până la data aprobării finanțării de către Comitetul de avizare,  drepturile și obligațiile care decurg din aprobarea cererii de finanțare nu se transmit către succesori/terți dobânditori.

(9) În cazul transmisiunii imobilului prin orice modalitate legală, terții dobânditori ai imobilului pe care se implementează proiectul pot prelua drepturile și obligațiile solicitantului de finanțare, persoană fizică, numai după data aprobării finanțării de Comitetul de avizare.

Articolul 22

Respingerea proiectelor

(1) Ca urmare a analizei efectuate conform art. 20 alin. (1) lit. b) instalatorul are obligația de a comunica solicitantului motivele de fapt şi de drept care stau la baza deciziei de respingere pe motive de eligibilitate, conform prevederilor ghidului, şi/sau a refuzului de instalare a sistemului de panouri fotovoltaice.

(2) În situaţia menţionată la alin. (1), solicitantul poate selecta alt instalator validat, dacă se află în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1).

(3) După împlinirea termenului prevăzut la art. 20 alin. (1) se vor realiza următoarele etape:

a)AFM generează prin intermediul aplicaţiei lista cuprinzând proiectele solicitanţilor respinşi conform art. 20 alin. (3) lit. b);

b)Comitetul director al AFM aprobă lista cuprinzând proiectele solicitanţilor respinşi prevăzute la lit. a);

c)AFM publică pe pagina de internet lista prevăzută la lit. a);

d)solicitantul poate depune contestaţie împotriva deciziei Comitetului director.

(4) Pierde rezervarea finanțării solicitantul care, în termenul de 90 de zile prevăzut la art. 20 alin. (1):

a) nu a selectat în aplicaţie un instalator;

b) a primit refuz de instalare a sistemului de panouri fotovoltaice.

SUBCAPITOLUL IV

Analiza și soluționarea contestațiilor transmise de solicitanţii de finanțare

Articolul 23

Analiza și soluționarea contestațiilor transmise de solicitanţii de finanțare

(1) Solicitanţii au dreptul de a formula contestaţie împotriva deciziei Comitetului director în termen de 30 de zile de la data publicării listei prevăzute la art. 22 alin. (3) lit. c) pe pagina de internet a AFM.

(2) Contestaţia se încarcă în aplicaţie în termenul prevăzut la alin. (1).

(3) Contestaţia va fi semnată olograf sau cu semnătură digitală calificată şi va cuprinde, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, obiectul contestaţiei şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

(4) Lista cuprinzând contestaţiile admise sau respinse se vor publica pe pagina de internet a AFM.

(5) Analiza și soluționarea contestației reprezintă o etapă distinctă a programului și se realizează după o procedură specifică, în cadrul AFM.

(6) Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

SUBCAPITOLUL V

Încheierea contractului de finanţare cu solicitanții unități de cult

Articolul 24

Încheierea contractului de finanţare cu solicitanții unități de cult

(1) Ulterior aprobării solicitantului unitate de cult, AFM pune la dispoziţia acestuia, prin intermediul aplicaţiei, contractul de finanţare, care poartă semnătura reprezentantului legal al AFM.

(2) Solicitantul unitate de cult încarcă în aplicaţie contractul de finanţare, semnat de către reprezentantul legal sau împuternicitul reprezentantului legal, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, până cel târziu la momentul depunerii cererii de decontare de către instalator.

(3) În situaţia în care contractul de finanţare este semnat de o persoană împuternicită, se va încărca în aplicaţie şi cartea de identitate a acesteia.

(4) Solicitantul unitate de cult are la dispoziție 30 de zile de la transmiterea de AFM a contractului de finanțare conform alin. (1), pentru a încărca în aplicație contractul semnat potrivit alin. (2).

(5) Depășirea termenului prevăzut la alin. (4) se consideră renunţare la finanţare şi atrage anularea rezervării sumei aferente finanţării aprobate.

SUBCAPITOLUL VI

 Implementarea proiectului

Articolul 25

Dispoziţii generale

(1) Implementarea proiectului se realizează de către beneficiar prin îndeplinirea formalităţilor specifice obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor, precum şi prin instalarea sistemului de panouri fotovoltaice şi racordarea acestuia la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, prin intermediul unui instalator validat.

(2) Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la publicarea listei solicitanţilor aprobaţi, pentru persoanele fizice, şi de la semnarea contractului de finanţare, pentru unităţile de cult, termen în care trebuie realizată instalaţia şi obţinut certificatul de racordare.

Articolul 26

Reguli privind întocmirea facturii

(1) În factura fiscală emisă beneficiarului, instalatorul validat trebuie să evidenţieze preţul de vânzare şi, distinct, să facă menţiunea „suma de ……. lei se suportă de către AFM, prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională“.

(2) Factura fiscală trebuie să fie emisă înainte de data depunerii cererii de decontare la AFM şi după aprobarea solicitantului, pentru persoanele fizice, şi de la semnarea contractului de finanţare, pentru unităţile de cult.

(3) Factura trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a)atributele de identificare a instalatorului validat;

b)atributele de identificare a beneficiarului;

c)denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

d) numărul și data certificatului de racordare.

(4) Factura trebuie să prevadă codul QR, în care vor fi cuprinse: numărul şi data facturii fiscale, adresa de implementare menţionată în extrasul de carte funciară, atributele de identificare ale beneficiarului pentru care a fost emisă factura, puterea instalată a sistemului, seriile de identificare a panourilor şi a invertorului montate.

SUBCAPITOLUL VII

Mecanismul de finanțare

Articolul 27

Documente obligatorii necesare decontării cheltuielilor eligibile

(1) În vederea decontării, instalatorul validat transmite prin intermediul aplicației:

1. cererea de decontare, semnată cu semnătură digitală calificată de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită a acestuia; în cazul în care cererea de decontare este semnată de persoana împuternicită se vor transmite inclusiv împuternicirea notarială şi copia cărţii de identitate a împuternicitului;

2. lista beneficiarilor pentru care se solicită decontarea, semnată cu semnătură digitală calificată de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită a acestuia, generată cu ajutorul aplicaţiei, care va cuprinde datele de identificare a solicitantului, adresa menţionată în extrasul de carte funciară, suma solicitată la decontare, numărul şi data certificatului de racordare, puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice.

(3) Documentele încărcate de instalatorul validat în aplicaţie, în vederea decontării, pentru fiecare beneficiar cuprins în lista menţionată la alin. (2) pct. 2, sunt:

1. facturile fiscale emise beneficiarilor de către instalatorul validat;

2. certificatul de racordare:

a)emis pentru locul de domiciliu din cartea de identitate, unde a fost instalat sistemul, pentru beneficiarul persoană fizică;

b)emis pentru adresa menţionată în extrasul de carte funciară, pentru beneficiarul unitate de cult;

3. contractele de finanţare încheiate cu beneficiarii unităţi de cult.

(4)Aplicaţia verifică în mod automat existenţa documentelor încărcate de instalatori iar AFM verifică  corespondența între numărul și data certificatului de racordare cu numărul și data acestuia enunțate pe factură de către instalator.

(5) Plata sumelor solicitate prin cererile de decontare se face prin virament în contul de trezorerie al instalatorului validat, în maximum 60 de zile de la data depunerii acestora, în măsura în care sunt complete şi corect întocmite, în limita disponibilului existent în bugetul Fondului pentru mediu.

(6) AFM nu acordă plăţi în avans şi finanţează doar cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de participare, precum şi după aprobarea de către AFM a solicitanţilor, în cazul persoanelor fizice, respectiv după semnarea contractului de finanţare, în cazul unităţilor de cult.

(7) AFM nu efectuează plăţi pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor încheiate între beneficiari şi furnizorii de servicii/produse/lucrări aferente proiectului.

(8) În situaţia în care instalatorul validat are înscrişi în aplicaţie mai mult de 10 beneficiari se va solicita la decont finanţare pentru minimum 10 sisteme de panouri fotovoltaice.

SUBCAPITOLUL VIII

Monitorizarea proiectelor

Articolul 28

Dispoziţii generale

(1) AFM verifică documentele încărcate de către instalator în aplicaţie, pe un eşantion de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate de acesta şi finanţate de AFM. Verificarea se realizează pentru fiecare instalator validat, după finanţarea ultimei cereri de decontare.

(2) În situaţia în care în urma verificării eşantionului menţionat la alin. (1) se constată că 5% dintre beneficiari nu erau eligibili sau/şi au fost decontate cheltuieli în mod necuvenit, atât instalatorul, cât şi reprezentantul legal al acestuia îşi pierd dreptul de a participa, pentru o perioadă de 5 ani de la momentul constatării, la programele derulate de AFM.

(3) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face de către AFM pe o perioadă de un an de la data emiterii către beneficiar a certificatului de racordare aferent ultimului sistem de panouri fotovoltaice instalat.

(4) Monitorizarea beneficiarului, a investiției realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de un an de la data emiterii către beneficiar a certificatului de racordare;

(5) Beneficiarii au următoarele obligaţii pe perioada de monitorizare:

1. să utilizeze şi să conserve bunurile achiziţionate prin program cu diligenţele unui bun proprietar;

2. să menţină în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice achiziţionat prin program;

3. să permită/să ia toate măsurile necesare pentru a se permite reprezentanţilor AFM şi ai instituţiilor abilitate să verifice şi să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la faţa locului;

4. să aducă la cunoştinţa potenţialilor terţi dobânditori ai imobilului pe care se implementează proiectul informaţiile cu privire la situaţia acestuia şi să depună diligenţele în vederea preluării de către aceştia a obligaţiilor prevăzute în ghidul de finanţare;

5. să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor referitoare la energia electrică produsă şi, după caz, livrată în reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice;

6. să furnizeze şi să transmită AFM orice informaţie sau documente relevante, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 15 zile de la data primirii notificării;

7. să nu afecteze investiţia finanţată şi funcţionarea acesteia prin modificarea sistemului de panouri fotovoltaice instalat și/sau a imobilului pe care se implementează proiectul;

8. să nu înstrăineze imobilul pe care se implementează proiectul în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;

9. să păstreze documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie până la finalul perioadei de monitorizare;

10. să informeze vizual publicul privind instalarea sistemului de panouri fotovoltaice cu finanţare din Fondul pentru mediu, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţia preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM.

Capitolul III

Reguli şi proceduri aplicate de AFM în cadrul programului

Articolul 29

Reguli şi proceduri generale aplicate în cadrul programului

(1) Instalatorul validat îşi asumă responsabilitatea privind eligibilitatea şi conformitatea documentelor înscrise în aplicaţie de către beneficiarii pentru care solicită finanţarea.

(2) Solicitantul/Beneficiarul are posibilitatea să transmită instalatorului o cerere motivată însoţită de documente justificative, în vederea modificării locului de amplasare a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv de pe imobilul-construcţie pe imobilul-teren sau viceversa, sub condiţia respectării condiţiilor de eligibilitate ale solicitantului/proiectului.

(3) În situaţia în care aplicaţia este indisponibilă, toate termenele prevăzute în ghidul de finanţare care depind de funcţionarea ei se prelungesc corespunzător cu perioada în care aceasta nu a funcţionat.

(4) AFM nu poate fi trasă la răspundere pentru nerespectarea de către beneficiar/instalator a termenelor şi condiţiilor stipulate în prezentul ghid.

(5) AFM poate solicita oricând pe parcursul derulării programului, precum şi pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor de participare/finanţare orice informaţie sau document relevant în legătură cu sumele acordate cu titlul de finanțare.

Capitolul IV

Dispoziţii finale

Articolul 30

Transmiterea obligaţiilor către terţi

(1) Drepturile și obligaţiile care decurg din participare în program a solicitanţilor ale căror cereri de finanțare au fost aprobate în condițiile art. 21, se consideră preluate de succesorii în drepturi ai acestora şi/sau de terţii dobânditori ai imobilului pe care se implementează sistemul de panouri fotovoltaice, conform prevederilor prezentului ghid.

(2) În cazul transmisiunii imobilului pe care se instalează sistemul de panouri fotovoltaice, solicitantul de finanțare are obligaţia de a aduce la cunoştinţa terţilor dobânditori drepturile și obligaţiile care decurg din participarea sa în cadrul programului.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică începând cu etapa de implementare şi operează până la sfârșitul etapei de monitorizare.

(4) În situaţia în care, în aplicarea prevederilor alin. (1), în perioada de implementare, succesorii în drepturi ai solicitantului şi terţii dobânditori refuză preluarea drepturilor și obligaţiile solicitanților de finanțare, aceştia nu mai pot beneficia de sumele aprobate cu titlul de finanțare în favoarea solicitantului prin program.

(5) Dacă situaţia prevăzută la alin. (4) intervine după decontarea de AFM a cheltuielilor aferente proiectului  AFM recuperează contravaloarea acestora, până la concurența sumelor acordate cu titlul de finanțare, de la succesorii în drepturi/ terţii dobânditori ai imobilului pe care se implementează sistemul de panouri fotovoltaice.

Articolul 31

Transferul beneficiarului către un alt instalator

(1) Beneficiarul se poate transfera o singură dată la un alt instalator, ulterior aprobării, în vederea implementării proiectului.

(2) În vederea transferului prevăzut la alin. (1), beneficiarul solicită, prin intermediul aplicaţiei, acordul instalatorului la care doreşte transferul.

(3) În vederea aprobării transferului, instalatorul cu care s-a optat continuarea implementării proiectului va primi accesul la datele/finanţarea de care beneficiază beneficiarul transferat şi va realiza analiza documentelor încărcate în aplicaţie de către acesta.

(4) În situaţia în care instalatorul validat se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţia de instalare a panourilor fotovoltaice faţă de toți solicitanţii înscrişi în evidenţele sale, acesta notifică AFM transferul colectiv. În vederea aprobării de către AFM a transferului colectiv, instalatorul va transmite odată cu solicitarea de transfer și acordul semnat al beneficiarilor privind efectuarea transferului, indicând obligatoriu datele de identificare ale instalatorului la care dorește transferul.

Articolul 32

Responsabilităţi privind gestionarea datelor cu caracter personal

(1) AFM răspunde, în condiţiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparţinând persoanelor fizice participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. Acestea declară că sunt de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către AFM şi de către instalatorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora de către AFM către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici. De asemenea, prin depunerea cererii de validare, instalatorul declară că este de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate.

(2) Prin depunerea cererii de validare şi încheierea contractului de participare, instalatorul se obligă să prelucreze datele cu caracter personal ale participanţilor în cadrul programului, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), şi să gestioneze în condiţii de maximă siguranţă documentele depuse de către aceştia.

Articolul 33

Reguli de publicitate

(1) Orice demers publicitar efectuat de către instalatorul validat, în orice formă şi în orice mediu, trebuie să specifice că proiectul se realizează prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, derulat de AFM şi finanţat din Fondul pentru mediu.

(2) Orice reducere de preţ, sub orice denumire, promovată de către instalatorul validat, trebuie astfel prezentată publicului încât să nu genereze confuzii între aceasta şi suma acordată cu titlul de finanțare prin program.

(3) Regula prevăzută la alin. (2) se aplică întocmai şi în cazul proiectului sau programului promovat de către instalatorul validat, în vederea evitării oricăror confuzii între acesta şi programul finanţat din Fondul pentru mediu de AFM.

(4) Beneficiarul este obligat să informeze vizual publicul privind instalarea sistemului de panouri fotovoltaice cu finanţare din Fondul pentru mediu, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţia preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM.

Articolul 34

Publicarea informaţiilor relevante

(1) Toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a AFM, www.afm.ro, la secţiunea Programe de finanţare.

(2) Singurele date, informaţii şi instrucţiuni valabile prezentate în mass-media referitoare la program sunt cele transmise sub forma comunicatelor de presă de către AFM şi/sau autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.

Articolul 35

Prevederi privind termenele

(1) Termenele stabilite prin ghidul de finanţare se calculează în conformitate cu prevederile art. 2.552 şi 2.553 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dacă din motive legate strict de AFM (de exemplu, dar fără a se limita la disfuncţionalităţi ale aplicaţiei informatice) participanții în program se află în imposibilitatea obiectivă de a-şi respecta termenele impuse prin ghidul de finanţare, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de terţi prin alte acte de natură juridică.

Articolul 36

Raportul ghidului cu alte acte normative

Unde prezentul ghid nu dispune, se aplică prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale altor acte normative de nivel superior.

Articolul 37

Anexe

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ghid.

Anexa nr. 1

la ghid

CERERE

de validare a instalatorului

Titlul programului: Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională 2024

Denumirea completă a instalatorului …………….

Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ……….. cu nr. de ordine ………/…../….., cod de identificare fiscală ……, cont nr. ………. deschis la Trezoreria ……………………

Adresa sediului social: localitatea …………, str. …………………. nr. ….., bl. …….., sc. ……, et. …., ap. ……, judeţul/sectorul ……, cod poştal ………….., telefon (fix şi mobil) ………………….., e-mail …………………………..,

Reprezentant legal (nume şi prenume) ……………………., CNP …………………, telefon (fix şi mobil) ………………….., e-mail ……………

Prin prezenta solicităm validarea în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, denumit în continuare program, şi perfectarea contractului de participare în vederea decontării cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

În cadrul programului, societatea noastră intenţionează să analizeze dosarele depuse de solicitanţi conform procedurii de analiză, să elaboreze documentaţia tehnică, să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum, stocării şi livrării surplusului în reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, conform criteriilor tehnice stabilite prin ghidul de finanţare.

Subsemnatul, în calitate de reprezentant legal, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:

a)societatea pe care o reprezint nu este sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, nu are suspendate/restricționate activităţile economice sau nu se află în situaţii similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere, inclusiv închidere operațională, nu se află sub administrare specială;

b)societatea pe care o reprezint nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. a) şi nici pentru orice altă situaţie similară;

c)societatea pe care o reprezint nu a fost condamnată pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;

d)societatea pe care o reprezint se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice și a instalației de stocare, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;

e)societatea pe care o reprezint se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice și instalația de stocare, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin prezentul ghid de finanţare;

f)mă oblig să păstrez confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care am acces, să respect prevederile legale de prelucrare şi protecţie a datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), şi voi lua toate măsurile necesare pentru a păstra confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor prelucrate;

g)mă oblig să analizez eligibilitatea solicitanţilor înscrişi şi conformitatea documentelor, conform procedurii de analiză;

h)mă angajez să nu solicit avans solicitantului, decât în limita contribuţiei proprii şi/sau în limita valorii cheltuielilor neeligibile;

i)mă oblig să încasez de la beneficiar suma reprezentând contribuţia proprie;

j)mă angajez ca în termen de 5 zile de la încheierea contractului de participare să transmit AFM dovada constituirii garanţiei;

k)declar că sunt de acord cu privire la gestionarea şi prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate;

l)în situaţia în care AFM constată, ca urmare a verificării pe un eşantion de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, că unul dintre beneficiari nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin ghid şi detaliate în procedura de analiză prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. r) din Ghidul de finanțare şi cheltuielile au fost decontate în mod necuvenit, voi permite ca AFM să reţină din garanţia constituită contravaloarea cheltuielilor decontate, la care se adaugă dobânda calculată pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea sumelor;

m)am luat cunoştinţă de faptul că, în situaţia în care în urma verificării eşantionului menţionat la lit. l) se constată că 5% dintre beneficiari nu erau eligibili sau/şi sumele au fost decontate în mod necuvenit, atât subsemnatul, cât şi societatea pe care o reprezint pierdem dreptul de a participa, pentru o perioadă de 5 ani de la momentul constatării, la programele derulate de AFM.

Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii.

Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de validare şi în toate celelalte documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte.

Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de validare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor decontate societăţii noastre de către AFM în cadrul programului.

Subsemnatul autorizez prin prezenta cerere de validare orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai AFM cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea societăţii pe care o reprezint.

Prin semnarea prezentei cereri de validare confirm că am înţeles şi mi-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia.

Reprezentant legal

Numele şi prenumele ………………………….

Semnătura ……………………………..

Data ………………………

Anexa nr. 2

la ghid

CONTRACT DE PARTICIPARE ÎN VEDEREA DECONTĂRII

Nr. …….. din ………………….

Între părţile contractante:

Administraţia Fondului pentru Mediu, denumită în continuare AFM, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod poştal 060031, cod de identificare fiscală …………….., cont nr. ……………… deschis la Trezoreria Statului Sector 6, Bucureşti, reprezentată legal prin ……………… – preşedinte, în calitate de finanţator, în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională 2024

şi

…………………… – S.R.L./S.A., cu sediul social în ………………, cod poştal ………………., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul …………. cu nr. ……………., cod de identificare fiscală ………., cont nr. …………… deschis la Trezoreria ………………, reprezentată legal prin (numele şi prenumele) ……………….., CNP …………….., administrator, în calitate de instalator validat, denumit în continuare instalator,

a intervenit prezentul contract de participare în vederea decontării, denumit în continuare contract.

Articolul 1

Obiectul contractului

1.1. Prin prezentul contract AFM plăteşte instalatorului sumele solicitate în cererea de decontare, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de către beneficiarul finanţării şi facturate de instalator.

1.2. Programul este finanţat şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ghidului de finanţare al Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, denumit în continuare ghid. În cuprinsul contractului sunt utilizaţi termenii consacraţi prin ghid.

Articolul 2

Durata contractului

Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi şi este valabil până la expirarea perioadei de monitorizare aferentă ultimului sistem de panouri fotovoltaice instalat.

Articolul 3

Mecanismul de finanțare

3.1. Decontarea se realizează prin depunerea de instalator a cererilor de decontare lunare, în interiorul perioadei prevăzute la art. 2.

3.2. Plata se realizează pe măsura decontării sumelor solicitate, prin debitarea contului de trezorerie al AFM şi creditarea contului nr. ………………. deschis la Trezoreria …………… de către instalator, pe bază de cerere de decontare, însoţită în mod obligatoriu de documentele prevăzute în aceasta, în condiţiile în care cererea de decontare şi documentele aferente sunt complete şi corect întocmite.

3.3. În situaţia în care instalatorul validat are înscrişi în aplicaţie mai mult de 10 beneficiari, se va solicita la decont finanţare pentru minimum 10 sisteme de panouri fotovoltaice.

3.4. Modelul cererii de decontare este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul contract.

3.5. Programul se derulează în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

3.6. Cererea de decontare se depune la AFM la data de …………… a fiecărei luni.

3.7. Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, instalatorul având obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM.

Articolul 4

Obligaţiile părţilor

4.1. Instalatorul se obligă:

a)să asigure înregistrarea în evidenţa contabilă a tuturor documentelor privind operaţiunile aferente prezentului contract, precum şi arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare;

b)să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice de minimum 3 kW, în conformitate cu specificaţiile tehnice prevăzute de ghidul de finanţare aferent programului;

c)să plătească toate taxele, impozitele, contribuţiile şi amenzile pe care le datorează, potrivit reglementărilor legale şi în termenele prevăzute de acestea;

d)să permită reprezentanţilor AFM şi altor organisme abilitate accesul la sediul său social şi punctele sale de lucru pentru examinarea registrelor şi a evidenţelor contabile, precum şi a altor documente relevante în legătură cu derularea programului;

e)în îndeplinirea prezentului contract, să nu prezinte date, informaţii sau înscrisuri false, eronate ori incomplete;

f)să furnizeze, în maximum 15 zile de la notificarea AFM, orice informaţii sau documente suplimentare considerate necesare pentru îndeplinirea prezentului contract;

g)să specifice, în cazul oricărui demers publicitar efectuat cu privire la instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice achiziţionate prin program, în orice formă şi în orice mediu, că acesta se realizează prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, derulat de AFM;

h)să prezinte orice reducere de preţ, indiferent de denumirea sub care este promovată, în aşa fel încât să nu genereze confuzii între aceasta şi suma acordată cu titlul de finanțare din Fondul pentru mediu;

i)să analizeze documentele încărcate conform procedurii de analiză;

j)să justifice în scris motivele de fapt şi de drept care stau la baza deciziei de a considera un solicitant neeligibil sau, dacă acesta a fost selectat, motivele de fapt şi de drept care stau la baza refuzului de a efectua instalarea sistemului de panouri fotovoltaice;

k)să păstreze confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care are acces, să respecte prevederile legale de prelucrare şi protecţie a datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) nr. 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), să ia toate măsurile necesare pentru a păstra confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor prelucrate şi să gestioneze în condiţii de maximă siguranţă documentele depuse de către persoanele fizice;

l)să respecte integral condiţiile, etapele şi termenele stabilite în cuprinsul ghidului;

m)să asigure accesul, în vederea obţinerii finanţării, în mod nemijlocit şi nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice în cadrul programului, în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi şanse şi cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi, potrivit prevederilor legale;

n)să colecteze şi să transmită AFM informaţii referitoare la energia produsă de către sistemele fotovoltaice instalate, în prima lună a fiecărui an pentru anul anterior, pe perioada de valabilitate a contractului de participare;

o)să întocmească toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;

p)să notifice AFM în situaţia în care se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de a instala panourile fotovoltaice solicitanţilor aprobaţi pentru care a efectuat înscrierea în program;

q)să păstreze şi să arhiveze toate contractele, actele şi documentele justificative şi contabile pentru toate operaţiunile derulate în cadrul programului şi să reconstituie, în condiţiile legii, documentele pierdute, sustrase sau distruse;

r)să asigure executarea proiectelor cu diligenţa necesară şi eficienţă, în conformitate cu prezentul contract, ghidul de finanţare al programului, precum şi cu legislaţia în vigoare şi standardele de mediu aplicabile;

s)să ia măsuri de protecţie a datelor cu caracter personal pe care le colectează, prelucrează şi stochează/arhivează, pentru toate persoanele participante în cadrul proiectului;

t)să nu solicite avans solicitantului decât în limita contribuţiei proprii şi/sau valorii cheltuielilor neeligibile;

u)să transmită AFM dovada constituirii garanţiei, în original, în termen de 5 zile de la data semnării prezentului contract de către ambele părţi;

v)în situaţia în care AFM constată, ca urmare a verificării pe un eşantion de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, că unul dintre beneficiari nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin ghid şi detaliate în procedura de analiză prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. r) din ghid şi au fost decontate cheltuieli în mod necuvenit, să permită AFM să reţină din garanţia constituită contravaloarea cheltuielilor decontate, la care se adaugă dobânzi calculate de la data virării sumelor de AFM până la data recuperării acestora;

w)să încaseze de la beneficiar suma reprezentând contribuţia proprie.

4.2. AFM se obligă:

a)să asigure plata în condiţiile menţionate prin prezentul contract, în limita fondurilor prevăzute prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu;

b)să pună la dispoziţia instalatorului informaţiile legate de finanţare;

c)să permită accesul instalatorului în aplicaţie în vederea introducerii informaţiilor sau completării acestora, în condiţiile prevăzute prin ghid;

d)să informeze instalatorul, cu cel puţin o zi înainte, despre orice intervenţie tehnică a personalului propriu asupra aplicaţiei şi care poate determina imposibilitatea accesului instalatorului la aceasta.

Articolul 5

Garanţia

5.1. Garanţia se poate constitui prin:

a)depozit colateral;

b)instrument de garantare emis în condiţiile legii, astfel:

(i) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit bancară din România;

(ii) scrisoare de garanţie emisă de o instituţie financiară nebancară din România;

(iii) asigurare de garanţii emisă:

– fie de o societate de asigurare care deţine autorizaţie de funcţionare emisă în România şi/sau care este înscrisă în registrele publicate pe pagina de internet a Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;

– fie de o societate de asigurare din state terţe printr-o sucursală autorizată în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

5.2. Garanţia trebuie să fie irevocabilă şi să se execute necondiţionat, respectiv la prima solicitare a AFM, însoţită de o declaraţie cu privire la culpa instalatorului.

5.3. Cuantumul garanţiei este de 200.000 lei.

5.4. Garanţia va fi emisă în favoarea AFM, pentru contractul de participare încheiat în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, pentru o durată de 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire, la solicitarea AFM.

5.5. În situaţia în care se constată că unul dintre beneficiari nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin ghid şi detaliate în procedura de analiză prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. q) şi au fost decontate cheltuieli în mod necuvenit, AFM reţine din garanţia constituită sumele decontate, la care se adaugă dobânda calculată pentru perioada de când s-a efectuat plata şi până la recuperarea sumelor. AFM poate decide reținerea din garanția constituită și în alte situații de culpă, constatate conform contractului de participare.

5.6. Returnarea/Eliberarea garanţiei se face după finalizarea verificării de către AFM a eşantionului de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice finanţate fiecărui instalator.

5.7. Garanţia va cuprinde cel puţin prevederile menţionate la pct. 5.1-5.5.

Articolul 6

Răspunderea contractuală

6.1. Nerespectarea de către instalator a oricăreia dintre obligaţiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.

6.2. Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale instalatorului:

a)comite nereguli de ordin financiar în cadrul programului şi în legătură cu acesta, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

b)solicită avans persoanei fizice, cu depăşirea limitei contribuţiei proprii şi/sau a valorii cheltuielilor neeligibile;

c)nu încasează de la beneficiar suma reprezentând contribuţia proprie.

6.3. Instalatorul îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe întreg parcursul derulării prezentului contract, AFM fiind degrevată în totalitate de orice responsabilitate.

6.4. Instalatorul îşi asumă integral răspunderea atât pentru analiza documentelor încărcate de către solicitant, cât şi pentru motivele de fapt şi de drept care stau la baza refuzului de a efectua instalarea sistemului de panouri fotovoltaice.

6.5. Instalatorul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sa.

6.6. Orice caz de culpă şi orice disfuncţionalitate apărute pe parcursul derulării prezentului contract vor fi notificate instalatorului de către AFM, în maximum 5 zile de la constatare. În cazul în care deficienţele nu sunt înlăturate în termen de maximum 30 de zile de la data notificării sau nu pot fi înlăturate, AFM are dreptul de a lua următoarele măsuri:

a)sistarea temporară a utilizării finanţării sau suspendarea contractului, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b)recuperarea sumelor virate către instalator, aferente cheltuielilor decontate în legătură cu care nu au fost înlăturate deficienţele, n cuantum egal cu contravaloarea respectivelor cheltuieli, la care se adaugă dobânzi calculate în temeiul art. 9 alin. (1) lit. l) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

6.7. În situaţia în care, în urma verificării eşantionului prevăzut la art. 28 alin. (1) din ghid, AFM constată că 5% dintre beneficiari nu erau eligibili sau/şi cheltuielile au fost decontate în mod necuvenit, atât instalatorul, cât şi reprezentantul legal al acestuia îşi pierd dreptul de a participa, pentru o perioadă de 5 ani de la momentul constatării, la programele derulate de AFM.

Articolul 7

Încetarea contractului

7.1. Prezentul contract încetează de drept:

a)la data prevăzută în cuprinsul acestuia;

b)la data intervenţiei unui act de autoritate;

c)la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asemenea măsură încât îndeplinirea prezentului contract ar fi contrară AFM şi interesului public; acest fapt va fi notificat instalatorului în termen de 10 zile de la momentul apariţiei unor astfel de circumstanţe sau de la momentul în care AFM a luat cunoştinţă de apariţia unor astfel de circumstanţe.

7.2. Contractul poate înceta prin reziliere, în condiţiile prevăzute la art. 6.

7.3. Prezentul contract încetează prin acordul părţilor, în cazul în care instalatorul transferă colectiv, către un alt instalator validat, obligaţiile de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice şi/sau activităţile corelative, sub condiţia acceptării preluării obligaţiilor de către unul sau mai mulţi instalatori validaţi.

Articolul 8

Forţa majoră

8.1. Prin forţă majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului contract şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale.

8.2. Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii:

a)să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei;

b)să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră, certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă;

c)să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare;

d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

8.3. Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării.

8.4. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

8.5. Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile pct. 8.2, exonerează de răspundere partea care o invocă.

8.6. Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau sunt estimate că vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune:

a)încetarea prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b)modificarea contractului.

Articolul 9

Cesiunea

9.1. Prezentul contract, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acesta nu pot face obiectul niciunei cesiuni, totale sau parţiale.

9.2. Prin excepţie de la alin. (1), instalatorul poate ceda, total sau parţial, unui alt instalator din cadrul programului obligaţia de instalare a sistemului de panouri fotovoltaice, precum şi obligaţiile corelative realizării acesteia, în condiţiile prevăzute de ghid.

Articolul 10

Litigii

10.1. Orice diferend rezultat din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

10.2. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente în a căror rază teritorială îşi are sediul AFM.

Articolul 11

Prelucrarea datelor cu caracter personal

11.1. Colectarea, prelucrarea şi stocarea/arhivarea datelor cu caracter personal ale părţilor contractante, reprezentanţilor acestora sau ale beneficiarilor sau coproprietarilor/devălmaşilor beneficiarilor ori ale împuterniciţilor acestora se vor realiza de ambele părţi în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016, precum şi cu respectarea legislaţiei naţionale în materie, în scopul implementării şi monitorizării proiectului, realizării obiectivului contractului, precum şi în scop statistic.

11.2. Datele cu caracter personal ale părţilor contractante, reprezentanţilor acestora sau ale beneficiarilor sau coproprietarilor/devălmaşilor beneficiarilor ori ale împuterniciţilor acestora, aşa cum sunt clasificate în Regulamentul (UE) nr. 679/2016, vor fi prelucrate de AFM în acord cu legislaţia menţionată pe toată perioada contractuală, inclusiv pe perioada de verificare şi urmărire a obiectivelor contractuale, în scopul şi temeiul legal pentru care s-a perfectat prezentul contract.

11.3. Părţile contractuale se vor informa şi notifica reciproc cu privire la orice încălcare a securităţii prelucrării datelor cu caracter personal din prezentul contract, în vederea adoptării de urgenţă a măsurilor tehnice şi organizatorice ce se impun şi în vederea notificării Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCDCP), conform obligaţiilor ce decurg din prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016.

11.4. Părţile vor fi exonerate de răspunderea pentru dezvăluirea informaţiilor prevăzute la alineatul precedent dacă:

a)informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante în acest sens, cu respectarea prevederilor legale incidente;

b)partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.

Articolul 12

Publicarea datelor

Instalatorul este de acord ca următoarele date să fie publicate de către AFM: denumirea instalatorului, datele de începere şi de finalizare ale proiectelor implementate, locul de implementare a proiectelor, principalii indicatori ai programului, precum şi plăţile efectuate în cadrul programului.

Articolul 13

Dispoziţii finale

13.1. Orice notificare în baza prezentului contract se face în scris, la următoarele adrese:

a)pentru AFM: municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod poştal ………….;

b)pentru instalator: …………………………………………………., cod poştal ……………..; în cazul în care instalatorul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată AFM în scris.

13.2. Notificările făcute instalatorului la adresa menţionată în cuprinsul pct. 13.1 sau la o altă adresă comunicată ulterior se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia.

13.3. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin împuternicire notarială, noi, reprezentanţii legali ai instalatorului, am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii.

13.4. Prezentul contract poate fi modificat şi/sau completat numai cu acordul părţilor, exprimat în scris, prin act adiţional, cu excepţia cazului în care se modifică data de depunere a cererii de decontare prevăzută la art. 3 pct. 3.6, care se poate realiza prin transmiterea de către instalator a unei cereri justificate.

13.5. Prezentul contract a fost semnat astăzi, …………………., în două exemplare originale, ambele având aceeaşi valoare juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte contractantă.

Administraţia Fondului pentru Mediu

Preşedinte, ……………………………….

Societatea …………………………………………… – S.A./S.R.L.

Prin reprezentant legal/împuternicit,

…………………………………….

Anexa nr. 3*

la ghid

Titlul programului: Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională 2024

*Informaţiile din prezenta anexă se vor completa de solicitanţi în aplicaţie, la momentul înscrierii în program.

A. Declaraţie pe propria răspundere pentru solicitantul persoană fizică

Subsemnatul, ………………………………., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:

a)domiciliez la adresa unde se va implementa proiectul;

b)sunt de acord ca reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) sau ai instituţiilor desemnate de autoritatea centrală pentru protecţia mediului sau ai altor instituţii cu atribuţii în verificarea şi controlul utilizării banului public să verifice utilizarea finanţării primite;

c)cheltuielile eligibile pentru care solicit finanţarea prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională nu fac obiectul unui alt program de finanţare;

d)voi aduce la cunoştinţa potenţialilor terţi dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informaţiile cu privire la situaţia acestuia pe toată perioada de implementare şi monitorizare;

e)sunt de acord cu privire la prelucrarea de către AFM şi instalatorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora, de către AFM, către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici;

f)mă angajez să permit accesul reprezentanţilor AFM, precum şi al altor organisme abilitate de lege, pentru inspectarea activităţilor/investițiilor realizate din sumele acordate cu titlul de finanţare, inclusiv în perioada de monitorizare;

g)mă angajez că voi asigura din surse proprii sumele necesare pentru realizarea proiectului;

h)mă angajez să permit accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

i) imobilul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, potrivit extrasului de carte funciară;

j) imobilul nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit extrasului de carte funciară;

k)destinaţia construcţiei este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc, potrivit extrasului de carte funciară;

l) imobilul nu este înregistrat ca sediu sau punct de lucru al unei entități care desfăşoară activităţi economice; în caz contrar, pot fi eligibil doar dacă prezint dovada contorizării separate sau adresă de la instituțiile abilitate conform căreia la respectiva adresă nu se desfășoară activități economice;

m)proiectul nu a mai beneficiat de finanţare publică pentru acelaşi tip de activităţi realizate pentru deservirea aceluiaşi imobil-clădire şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare;

n)declar că eu sau coproprietarii/devălmaşii nu am/au mai beneficiat sau urmează să beneficiez/e de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare;

o)voi menţine în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice și instalația de stocare achiziţionate prin program;

p)mă oblig să furnizez şi să transmit AFM orice informaţie sau documente relevante, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 15 zile de la data primirii notificării;

q)mă oblig să nu afectez investiţia finanţată şi funcţionarea acesteia prin modificarea imobilului pe care se implementează proiectul;

r)voi păstra documentele încărcate în aplicaţie până la finalul perioadei de monitorizare;

s)mă oblig să achit contribuţia proprie în cuantum de 3.000 de lei;

ș)mă oblig să informez vizual publicul privind instalarea sistemului de panouri fotovoltaice cu finanţare din Fondul pentru mediu, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţia preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM;

t) mă oblig să respect condițiile de eligibilitate ale imobilului și ale proiectului, în perioada de implementare și monitorizare a proiectului, astfel cum sunt prevăzute prin ghidul de finanțare al programului.

B. Declaraţie pe propria răspundere pentru solicitantul unitate de cult

Subsemnatul, reprezentant legal al ……………………………….

1. declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:

a)sunt de acord ca reprezentanţii AFM sau ai instituţiilor desemnate de autoritatea centrală pentru protecţia mediului sau ai altor instituţii cu atribuţii în verificarea şi controlul utilizării banului public să verifice utilizarea finanţării primite;

b)cheltuielile eligibile pentru care solicit finanţarea prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională nu fac obiectul unui alt program de finanţare;

c)voi aduce la cunoştinţa potenţialilor terţi dobânditori ai imobilului pe care se implementează proiectul informaţiile cu privire la situaţia acestuia pe toată perioada de implementare şi monitorizare;

d)sunt de acord cu privire la prelucrarea de către AFM şi instalatorul validat a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora, de către AFM, către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghidul de finanţare sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici;

e)mă angajez să permit accesul reprezentanţilor AFM, precum şi al altor organisme abilitate de lege, pentru inspectarea activităţilor/investițiilor realizate din sumele acordate cu titlul de finanţare, inclusiv în perioada de monitorizare;

f)mă angajez să permit accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

g)mă oblig să respect legislaţia în domeniu, privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional; în caz contrar, sprijinul financiar acordat prin prezentul program poate constitui ajutor de stat, autorităţile competente putând proceda la recuperarea sumelor acordate cu titlul de finanţare;

h)voi menţine în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice achiziţionat prin program;

i)mă oblig să furnizez şi să transmit AFM orice informaţie sau documente relevante, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 15 zile de la data primirii notificării;

j) mă oblig să respect condițiile de eligibilitate ale imobilului și ale proiectului, în perioada de implementare și monitorizare a proiectului, astfel cum sunt prevăzute prin ghidul de finanțare al programului;

k)voi păstra documentele încărcate în aplicaţie până la finalul perioadei de monitorizare;

l)mă oblig să achit contribuţia proprie în cuantum de 3.000 de lei;

m)mă oblig să informez vizual publicul privind instalarea sistemului de panouri fotovoltaice cu finanţare din Fondul pentru mediu, conform informaţiilor şi caracteristicilor aprobate prin dispoziţia preşedintelui şi publicate pe pagina de internet a AFM.

n) declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii şi îmi asum responsabilitatea datelor conţinute în toate celelalte documente depuse, garantând, de asemenea, că datele furnizate sunt actuale, reale, corecte şi complete.

o) am luat cunoştinţă că neîndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate sau neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la refuzul instalatorului de a mă considera eligibil în aplicaţie sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate cu titlul de finanțare în cadrul programului;

p) proiectul nu a mai beneficiat de finanţare publică pentru acelaşi tip de activităţi realizate pentru deservirea aceluiaşi imobil-clădire şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare;

q) declar că nu am mai beneficiat sau urmează să beneficiez de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM.

C. Declaraţie privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti, telefon 021.317.02.87, colectează şi prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/43/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Prin acest document, Administraţia Fondului pentru Mediu informează persoanele vizate ale căror date sunt colectate cu privire la modul în care sunt utilizate aceste date şi despre drepturile care li se cuvin.

a)Date de contact

Administraţia Fondului pentru Mediu

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti

Număr de telefon: 021.317.02.87

b)Date de contact ale responsabilului cu protecţia datelor

E-mail: dpo@afm.ro

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, Bucureşti

Număr de telefon: (021)319.48.49, (021)319.48.50, fax: (021)317.02.89

c)Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal Administraţia Fondului pentru Mediu colectează date cu caracter personal, pe care le poate prelucra în scopuri precum implementarea tehnică, implementarea financiară (plata) şi monitorizare. Astfel, prelucrarea datelor personale se realizează, fără a fi limitativ, pentru următoarele:

– verificarea cererilor de finanţare;

– selectarea proiectelor finanţate;

– stabilirea obligaţiilor contractuale;

– autorizarea plăţii către beneficiari;

– efectuarea plăţii către beneficiari;

– înregistrarea angajamentelor de plată şi a plăţilor;

– managementul informatic al plăţilor realizate către beneficiarii proiectelor.

Temeiul prelucrării este constituit din contractul de finanţare şi prevederile legale aplicabile. Astfel, pentru a facilita desfăşurarea activităţilor aflate în legătură cu contractul de finanţare şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor legale, comunicăm aceste date către autorităţi publice, terţi sau împuterniciţi.

d)Destinatari ai datelor cu caracter personal În fluxul de procesare şi stocare, datele cu caracter personal ar putea fi transferate, după caz, următoarelor categorii de destinatari:

– furnizori, prestatori, terţi sau împuterniciţi implicaţi în mod direct sau indirect în procesele aferente scopurilor mai sus menţionate (furnizori de servicii IT, furnizori de servicii de consultanţă etc.);

– operatori, titulari de drepturi, autorităţi publice abilitate de lege sau cu care AFM a încheiat protocoale de colaborare în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice conferite de legislaţia europeană şi naţională.

e)Perioada stocării datelor

Toate datele cu caracter personal colectate vor fi stocate numai atât timp cât este necesar, luând în considerare durata contractuală a instalatorului validat prin care s-a realizat înscrierea în program până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv a scopului, şi (plus) termenele de arhivare prevăzute de dispoziţiile legale în materie şi/sau atât cât este necesar pentru a ne exercita drepturile legitime (şi drepturile legitime ale altor persoane).

f)Drepturile persoanei vizate

Persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt colectate de către Administraţia Fondului pentru Mediu au următoarele drepturi, conform legislaţiei în domeniu:

– dreptul de acces;

– dreptul la rectificarea datelor;

– dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat“);

– dreptul la restricţionarea prelucrării;

– dreptul la portabilitatea datelor;

– dreptul la opoziţie;

– drepturi cu privire la procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri;

– dreptul la retragerea consimţământului în cazul prelucrării în scop de informare sau promovare;

– dreptul de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal;

– dreptul la o cale de atac judiciară;

– dreptul de a fi notificat de către operator.

Prin prezenta, declar că am fost informat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Administraţia Fondului pentru Mediu, precum şi de instalatorul validat care va implementa proiectul.

Anexa nr. 4

la ghid

Contract de finanțare – model

CONTRACT DE FINANŢARE

Nr. …….. din ………………..

Între părţile contractante:

Administraţia Fondului pentru Mediu, denumită în continuare AFM, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, cont nr. ……………………… deschis la Trezoreria Sectorului 6 Bucureşti, reprezentată legal prin ……………….. – preşedinte, în calitate de finanțator în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională 2024

şi

……………………….., cu sediul în …………………….., cod de identificare fiscală ……………….., reprezentată legal prin ……………….., telefon ………….., e-mail …………., în calitate de beneficiar, a intervenit prezentul contract de finanţare, denumit în continuare contract.

Articolul 1

Obiectul contractului

1. AFM acordă beneficiarului o finanţare, prin intermediul instalatorului validat, în valoare de maximum 30.000 de lei pentru achiziționarea și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, denumit în continuare program.

2. Contribuţia proprie a beneficiarului este în cuantum de 3.000 de lei pentru achiziționarea sistemului de panouri fotovoltaice.

3. Finanţarea se acordă prin scăderea, de către instalatorul validat în program, a sumei prevăzute la pct. 1 şi 2 din valoarea totală a facturii/facturilor, la adresa (locul de implementare) ……………………………..

Articolul 2

Durata contractului şi perioada de utilizare a finanţării

1. Contractul este valabil de la data semnării lui de către beneficiar, dată care constituie intrarea în vigoare a prezentului contract, şi până la expirarea duratei de monitorizare, respectiv de la data emiterii certificatului de racordare.

2. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului contract.

3. Data emiterii certificatului de racordare reprezintă data finalizării proiectului.

4. Durata de monitorizare a proiectului este de 1 an de la data finalizării proiectului.

Articolul 3

Modalitatea de plată

Finanţarea se realizează prin plata cheltuielilor eligibile către instalatorul validat în condiţiile ghidului de finanţare a programului.

Articolul 4

Răspundere contractuală

1. Beneficiarul are următoarele obligații:

a) se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

b) se obligă să respecte legislaţia în domeniu privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional;

2. În cazul nerespectării de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin participarea în cadrul programului, AFM îl notifică pe acesta pentru remedierea deficienţelor constatate.

3. În situaţia în care beneficiarul nu remediază deficienţele în termen de maximum 30 de zile de la recepţionarea notificării, AFM are dreptul să demareze procedurile de recuperare a sumelor acordate cu titlul de finanțare, potrivit art. 11 alin. (2^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 5

Forţa majoră

1. Prin forţă majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, intervenit după încheierea contractului şi care împiedică părţile să îşi execute, total sau parţial, obligaţiile contractuale.

2. Partea care invocă forţa majoră are următoarele obligaţii:

a)să notifice forţa majoră celeilalte părţi în termen de 5 zile de la data apariţiei;

b)să transmită în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forţă majoră certificatul de forţă majoră emis de autoritatea competentă;

c)să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare;

d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

3. Dacă nu se procedează la anunţare, în condiţiile şi termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin lipsa notificării.

4. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

5. Forţa majoră, comunicată şi dovedită în condiţiile pct. 2, exonerează de răspundere partea care o invocă.

6. Dacă forţa majoră şi/sau consecinţele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părţile se obligă să negocieze cu bună-credinţă în vederea identificării soluţiei celei mai bune:

a)încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b)modificarea contractului.

Articolul 6

Jurisdicţie

1. Prezentul contract se supune legislaţiei române.

2. Orice neînţelegere privind valabilitatea, interpretarea, executarea ori încetarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

3. În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente material în a cărei rază teritorială îşi are sediul AFM.

Articolul 7

Notificări

1. Orice notificare, solicitare sau sesizare în baza prezentului contract se va face numai în scris, la următoarele adrese:

a)pentru AFM: municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod poştal 060031, e-mail: ……………;

b)pentru beneficiar: ………………………………………….. .

2. În cazul în care beneficiarul doreşte să fie notificat la o altă adresă sau şi-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la AFM.

3. Notificările făcute beneficiarului la adresele menţionate la pct. 1 sau 2 se consideră a fi aduse la cunoştinţa acestuia.

4. Notificările se pot transmite şi prin e-mail la ………….. pentru AFM şi prin e-mail la ………………………. pentru beneficiar, sub condiţia ca acestea să fie confirmate ulterior.

Articolul 8

Dispoziţii finale

1. Prezentul contract, care poartă semnătura reprezentantului legal al AFM, este generat de aplicaţie în 2 (două) exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

2. Prezentul contract a fost semnat de către beneficiar la data de …………….

3. Data semnării prezentului contract de către beneficiar reprezintă data intrării în vigoare a acestuia.

Administraţia Fondului pentru Mediu

Preşedinte,

………………………………..

Beneficiar,

……………………………….

Anexa nr. 5 la ghid

Cerere de decontare – model

CERERE DE DECONTARE*)

*) În situaţia în care instalatorul validat are înscrişi în aplicaţie mai mult de 10 beneficiari, se va solicita la decont finanţare pentru minimum 10 sisteme de panouri fotovoltaice.

Titlul programului: Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională 2024

Denumirea completă a instalatorului validat ……………………………….

Forma juridică de organizare …………………………………………..

Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ……………….. cu nr. de ordine …../…../………, cod de identificare fiscală ……………………………., cont nr. ……………., deschis la Trezoreria ……………………………….

Adresa sediului social: localitatea ………………………., str. ……………………… nr. …….., bl. ……, sc. ……, et. ….., ap. ….., judeţul/sectorul ……………, cod poştal …….., telefon…………………, e-mail ……………..

Reprezentat/Reprezentată legal de ……………………………………, în calitate de ……………………………, prin ………………………

Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal ……………………………………………, telefon……………, e-mail ………….

În baza Contractului de participare în vederea decontării nr. ………/……………, vă rugăm să aprobaţi prezenta cerere de decontare pentru suma de ………………… lei.

Prezenta cerere este însoţită de lista beneficiarilor pentru care se solicită finanţarea, care va cuprinde următoarele elemente: datele de identificare a solicitantului, adresa menţionată în extrasul de carte funciară, valoarea finanțării aprobate de AFM, numărul şi data certificatului de racordare, puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice şi contractele de finanţare, pentru unităţile de cult.

Pentru cei …..**) beneficiari incluşi în cererea de decontare, documentele prevăzute la art. 27 din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, denumit în continuare ghid, au fost încărcate în aplicaţie.

**) Se va completa numărul de beneficiari incluşi în cererea de decontare.

Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii şi îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de decontare şi în listele beneficiarilor şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Totodată, declar pe propria răspundere că:

a)am respectat procedura de analiză şi prevederile ghidului de finanţare;

b)îmi asum realitatea, corectitudinea şi concordanţa cu prevederile ghidului de finanţare ale documentelor analizate şi ale celor prezentate la cererea de decontare;

c) certific respectarea criteriilor de eligibilitate a sistemelor montate şi a solicitanţilor aprobaţi;

d)sistemele pe care le solicit la decontare respectă criteriile de eligibilitate şi cerinţele tehnice ale componentelor acestora prevăzute la art. 17 din ghid;

e)mă oblig să încasez de la beneficiar suma reprezentând contribuţia proprie;

f) nu am solicitat/facturat avans beneficiarului decât în limita contribuției proprii, aceasta reprezentând diferența între suma aprobată de AFM și valoarea totală a facturii și/sau valoarea cheltuielilor neeligibile.

Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal***)

Numele şi prenumele ……………………………..

Funcţia …………………………………………………

Semnătura ……………………………………………

***) În cazul în care cererea de decontare este semnată de persoana împuternicită, se vor transmite inclusiv împuternicirea notarială şi cartea de identitate a împuternicitului.